Vineri :D
08 Noi 2010 Lasă un comentariu
in Thoughts
Ziua de vineri a inceput intr-o maniera cat se poate de linistitoare, in nici un caz nu anticipa ce a uram in realitate. Nu stiu daca v-am povestit, defapt chiar nu v-am povestit ca urmeaza sa ma mut. Da, la casa. O casa imensa … E , vineri a fost prima data cand m-am intalnit cu designera. O tipa extrem de profi. Eu am crezut ca voi merge doar la ea la birou si vom discuta ce si cum vreau si cu asta basta. Surpriza nu a fost asa. M-a luat pe sus si m-a plimbat prin tot orasul. La toate magazinele si magazinele de mobila si am luat oferte si ne-am facut pareri si intr-un final am reusit sa ma si hotarasc … Cand am terminat cu mobila masiva si am hotarat ce si cum, m-a dus la alte multe magazinele – dar de data asta la anticariate unde ne-am uitat dupa masute micute pentru cafea si dupa tablouri care mai decare unele cu cota altele fara … ce sa spun superb. Am zis ca raman acolo. Eu asta care am o fascinatie pentru “vechituri” … Dupa ce am terminat cu antikul … m-a dus la un depozit imens numai cu materiale gen draperii si cuverturi si covoare … si tot restul zilei de vineri am petrecut-o acolo. Alegand din tonele de material si infinitul de culori si modele toate draperiile si cuverturile si fetele de perna si de masa pentru casa mea 
… Iar spre seara adica la vreo 7 am iesit cu fetele la o pizza ca sa ma relaxez 
… O zi superba si extrem de agitation …
Cateva imagini de la anticariat :
This slideshow requires JavaScript.
Back in Business
04 Noi 2010 Lasă un comentariu
in Thoughts
Dupa o lunga vara petrecuta departe de tasta m-am gandit sa revin. Ma tot gandesc de o saptamna cum sa imi fac o intrare spectaculoasa … dar avand in vedere lunga absenta nu cred ca ma mai citeste cineva. Whatever!!!
Am avut o vara goala si plina, dar in mare destul de echilibrata.
Partea Goala !!! – ( cand zic “gol” ma refer la o lipsa de satisfactie )
- am avut nenorocul sa asist la 3 nunti cu nabadai si o nunta imensa ( 600 de pers )
- pentru ca aceste 4 nunti au avut loc la distanta de 2-3 saptamani una de alta nu am putut pleca mai pe nici unde, deci am fost blocata in Timisoara
- am dat o avere pe rochii/costume/pantofi/posete/coafor/mani-pedi … etc si m-am ales cu zero barat parca vad ca nu mai am ocazia sa port achizitile pe nici unde si cand va veni vreo ocazie ori nu mai sunt la moda ori imi sunt mici ( se poate si ambele)
Partea Plina !!!
- am facut mult sport, ba chiar zilnic 40 min de sala ( toate aparatele posibile si imposibile) si intre 1h si 1h si jumate de inot
- mi-am schimbat stilul alimentar … mai multe fructe si legume si foarte multe lactate
- am invatat sa ma pun pe mine pe primul plan iar restul cu programare
Per ansamblu a fost bine. Acum ( bine nu chiar acum – de vreo luna chiar ) am inceput anul II de faculta. Inca ma intreb cand a trecut timpul asa de repede acusi ma vad cu licenta in fata iar eu habar nu am cum am ajuns acolo. Dar sa nu exageram pana la licenta mai am 2 ani fara asta proaspat inceput. Anul 2 pare interesant … incep cat de cat sa se mai contureze lucrurile si sa nu mai fie chiar asa de abstracte acum om vedea in sesinue. Momentan totul e roz si pufos.
Uneori …
03 Iul 2010 Lasă un comentariu
in Thoughts
Uneori, cu toti credem ca avem asigurata viata si ca nimic nu se va schimba. Traim fara sa vedem cat suntem fragili, traim fara sa ne dam seama de lucrurile cu adevarat importante. Nu conteaza ca suntem femei sau barbati, tanari sau batrani, nascuti bogati sau saraci ne irosim viata gandindu-ne la ce nu avem si la ce nu ne place. Uitam ca viitorul ni-l construim singuri si ca putem fi oricat de fericiti vrem, de acea trebuie sa pretuim lucrurile bune, oameni pe care ii iubim, trebuie sa spunem ce simtim si sa luptam pentru ce ne este drag. Trebuie sa traim fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Caci intr-o singura secunda viata se poate schimba.
de ce imi este frica …
16 Iun 2010 Lasă un comentariu
in Thoughts
… nu scap. Asa spune o zicala din popor. Desi nu de asta vreau sa vorbesc. Ci la modul general, de ce imi este mie cel mai frica. Stau de vreo 10 minute si ma tot gadesc, care e acel ceva. Caci nu vreau sa fiu ipocrita si sa zic ca mie nu imi e frica de nimic. Aiurea.
Voi face o lista ca sa imi pun oarecum in ordine amalgamul de ganduri.
Imi e frica de …
1. motociclete – imi e frica de ele din 2 perspective. una ca nu m-as urca pe asa ceva nici pentru a face o poza , ce sa mai zici sa ma iau sa ma plimb.a doua ar fi imi e frica de ele ( vorba vine – de motociclisti e vorba aici ) in trafic. acum le vezi acum nu mai sunt si pe urma te trezesti ca e sub masina ta. Doamne fereste!
2. sarpe – oricat de mic ar fi.
3. esec - sunt o perfectionista haotica si dezordonata. cer mult de la mine, iar cand nu imi iasa asa cum am stabilit risc de cele mai multe ori sa ma cufund in depresii cumplite. imi e fica de el implicit pentru ca imi e frica de cum ar putea reactiona mintea mea in momentele respective.
4. compromisuri – am fost crescuta si educata in asa maniera sa nu fac compromisuri. sa lupt pentru ce vreau eu intr-o forma drepta si curata. chiar daca lucru asta ar dura ceva mai mult sau nu voi obtine ceea ce vreau niciodata. dar ele apar la un moment dat. si trebuie sa pleci capul. din diverse motive. care tine mai mult sau mai putin de vointa ta.
5. casatoria – compromisul cel mare care imi bantuie noptile. nu ar trebui sa ma urmareasca asemenea ganduri la varsta asta, dar uite inevitabil se intampla. de ce nu stiu. imi e spaima de tot ce inseamna mariaj. si tot o data imi e groaza de singuratate. am exemplul parintilor mei care au o casnicie superba , a avut anumite momente mai tensionate, dar au trecut peste. si totusi nu ma pot vedea legata de un om pe veci. e adevart ca am tendinte de dependenta fata de cineva. dar e o chestiune strict afectiva. fiindca sunt o fire care urla in gura mare cat de lacoma e dupa iubire. dar totusi mult prea egoista in a da inapoi tot ce primesc. imi e teama de reprosuri. imi e teama sa nu ma plafonez eu, intelectual si spiritual. nu accept sub nicio forma controlul exagerat. nu pot da raport de ce fac. si nici nu cer.
6. siguratate - nu imi place sa fiu singura, urasc de a dreptul sa fiu singura. daca e sa se intample aprind toate luminile din casa dau drumu la televeizor,la radio, la pc si evident sun aproape pe toata lumea care are chef de vorba. urasc sa mananc singura. imi trece foamea.
7. minciuna - sunt foate naiva de felul meu, cred orice pe oricine. de multe ori am fost aiurita cu diverse minciuni. si de cele mai multe ori am si pus botul cum s-ar zice. pana imi dau seama ce si cum respectivul/respectiva a si disparut din perimentul meu vizual.
8. …
Dintre toate astea ce ma roade cel mai tare e treaba cu singuratatea. Am o acuta necesitate sa am pe cineva langa mine, si tot o data din prea mult orgoliu nu am pe cineva cu adevarat aproape. Am o gramada de prieteni, cunoscuti , amici … dar putini sau poate chiar nici unul nu stie exact ceea ce gandesc, simt , imi doresc. Si nu stiu pentru ca eu nu vorbesc. Si nu vorbesc pentru ca m-am obisnuit sa nu vorbesc despre mine. Am invatat doar sa ascult. A fost mereu batista de lacrimi pentru alti. Dar alti pentru mine niciodata. Niciodata pentru ca la mine pe fata nu s-a vazut niciodata nimic. Si nu reprosez nimic nimanui. Eu sunt vinovata, ca daca vroiam sa fiu ascultata , trebuia sa ma fac ascultata. Si nu m-am facut ascultata pentru ca nu a aparut omul care sa imi dea suficienta incredere ca sa ma deschid complet.
Nevoia asta disperata de a fi ascultata, inteleasa si sprijinita duce intr-o alta extrema nevoia de indepententa. Nu vreau sa fiu singura dar totusi vreau sa fac lucrurile singura fara sa fiu chestionata de ce? cum? unde? cand? … Ca sa ajung sa am incredere in cineva trebuie sa imi dea el primul votul de incredere. Dandu-mi astfel libertatea de a face tot ceea ce vreau, fara consimtamantul lui implicit fara ca el sa stie de actiunile mele.
Am dat intr-o latura mult prea sensibila si cred ca ma indepartez de la subuiect. Cer e ca cel mai frica imi e de singuratate. Nu ma lasati singura!
Despre ceva ce nu inteleg si nu cred ca voi intelege vreodata :(
02 Iun 2010 Lasă un comentariu
in Thoughts
Vad si aud fete in jurul meu fete care accepta sa fie batute, umilite si maltratate de partenerii lor. Si nu pot sa inteleg cum. Am stat si am cugetat. Am intors situatia pe toate fetele. Si nu inteleg. Sau nu concept. Eu si “situatia” suntem ca doua lini paralele nu ne intalnim never in the life !
Da bai frate! Cum sa te bata? Daca se presupune ca e persoana care te iubeste. Sau sunt eu mai retardata si nu pricep ca bataie=iubire sau ma rog iubire=bataie? Bun, te bate – te bate dar tu de ce accepti? Ca asta nu prea inteleg eu. Ca na bataie nu e de ieri de azi si nici nu e ceva iesit din comun. Ce e ciudat si absurd e sa accepti sa fi batut, umilit, maltratat. E o insulta adusa femeilor care au luptat ani buni pentru drepturile lor. Drepturi care azi sunt aparata la nivel national si international.
Azi o palma. Maine un pumn. Poimaine un picior. Saptamana viitoare in spital. Si dupa toate astea mai stai si te gandesti ca ai meritat-o. Sau ma bate pentru ca ma iubeste. Ooo lasa ca a fost stresat si eu l-am enervat mai tare cu mofturile mele. … Nu! draga mea nu e asa. Orice ai face nu e de acceptat sa te loveasca. Nu e de acceptat nici macar sa ridice palma. Ca daca a ridicat-o cu siguranta data viitoare va si lovi. Si o data ce a facut-o o va face mereu si mereu … Si tu nu trebuie sa accepti asa ceva pentru nimic din lume. Te iei si pleci. Te duci si depui plangere. Ceri ajutor politiei, ong-urilor. Numai nu mai stai alaturi de omul care te umileste.
Mi sa explicat o data fenomenul “acceptarii de catre femei a violentei in cuplu” – desi mi s-a parut o chestie aberanta. Cica unii psihologi considera ca e un gest normal si explica treaba asta prin teoria cum ca ” victima ajunge sa isi iubeasca agresorul” … Cum sa ajungi sa iubesti pe cineva care iti face rau? Si pe deasupra mai esti si constient ca ti se face rau atat fizic cat si psihic ( de asta nu stiu cat de constient esti in momentul ala ). Caci cu toti stim ca abuzul implica doi factori – f. fizic si f. psihic. Am incercat sa imi explic cu proprii mei parametrii femomenul asta. Zic eu, ca la un moment dat ajungi sa te imbolnavesti. Si refuzi ajutor spunand ca nu esti bolnav si ca ce se intampla cu tine e cat se poate de normal si ca tu pot controla. E o boala gen alcoolismul si dependenta de droguri si alte cele … pana nu accepti tu ca ai o problema si ca nu e normal ce se intampla nu vei face nimic ca iti fie bine. Adica e si normal tu crezi ca e bine asa, de ce ar fi bine altfel. Desi eu cred ca in cazul abuzului victima e constienta si e in toate facultatile mintale. ( asta in cazul in care de la prea multe leziuni fizice nu i-a fost afectat sistemul nervos).
Si din un bolnav ( clar agresorul e bolnav – ca un om normal si capabil sa isi controleze instictele nu se comporta asa) devin 2 bolnavi. Unuia ii se pare normal sa loveasca, altuia sa fie lovit. Si uite asa isi irosesc ei viata, cad pot sa o ia fiecare pe drumuri diferite fara nici o durere de cap.
Organismul are un sistem de aparare impotriva “raului” – ma refer la nivelul biologic ( de virusi , bacterii … ) de ce oare in situatiile aste acel sistem de aparare esuiaza. Si in loc sa apere organismul ( lunad decizia de a nu accepta maltratarile ) refuza sa vada prezentul si se hraneste cu amintirile frumoase ale trecutului. Si zici asta pentru ca multe dintre victime spun ca raman inca in relatie pentru tot ce au contruit cu pertenerii lor ( amintiri – familie – casa … ). Ce e si mai trist e ca sunt fete de 16-17-18-19-20 de ani care accepta de la iubitii lor asmenea tratamente inumane, pe motiv de amintiri. Ca la inceput era tandru si dulce …
Esti la inceput de drum. Ai o viata de trait in fata ta. De ce sa o incepi cu bataie? De ce sa o incepi cu umilita? Si o spun inca o data si o voi spune mereu. Nu! si Nu! … un om care te iubeste nu te loveste. Daca incepe sa te loveasca inseamna ca nu te mai iubeste. Iubirea si Bataie nu pot sta impreuna in aceasi ecuatie pentru ca da un non-sens. Lucru ce trebuie eliminat inca de la inceputuri spre binele ambilor.
Iar celor care au trait deja o perioada de timp mai indelungata cu agresorul care au o familie le recomand consilierea de cuplu, daca nu da roade divortul si toate celelalte demersuri legale. Nu are sens ( cum spunem si mai sus ) sa stai. Stai ca sa ce? Si iar voi spune vorba care imi place mie mult de tot, ” Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in sac! ” … Divinul a inluminat mintiile omenesti si astfel acestia au creat divortul, au creat ong-uri, au creat centre de protectie si asa mai departe …
Nu vreau sa inchei aici postul acesta. Il las un pic in aer pentru ca sunt convinsa ca voi mai vorbi si cu alte ocazii despre tema asta destul de sensibila, ba chiar promit ca data viitor ” ii voi lua pe agresori la bani marunti” .
Acum va spun noapte buna. Eu ma pun sa mai citesc la adm.
